Luna septembrie 2025 a adus schimbări importante în sistemul de sănătate și servicii sociale integrate din România. Începând cu 1 septembrie, a fost eliminată coasigurarea gratuită pentru anumite categorii sociale, iar asigurarea de sănătate este acum condiționată de o contribuție anuală de 2430 lei, ceea ce afectează peste 650.000 de persoane vulnerabile, generând controverse și reacții din partea societății civile. Totodată, Legea nr. 141/2025 include prevederi fiscale care mențin calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru anumite grupuri de vulnerabili, dar aplicarea acestor măsuri ridică încă unele dificultăți în practică. La nivel administrativ, Ordinul nr. 1126 din 9 mai 2025 reglementează contractul-cadru pentru furnizarea serviciilor sociale, cu implicații directe asupra modului în care instituțiile pot accesa și implementa aceste servicii integrate.

Cu toate acestea, în contextul crizei bugetar-financiare și a treptatei implementări a politicilor de austeritate la nivel național, este de prevăzut că transpunerea acestor noi rigori va fi extrem de dificilă. Aceasta ar implica o continuare a aglomerării camerelor de gardă ale spitalelor, o întrziere a implementării noilor politici de prevenție și conștientizare anunțate, precum și potențiale tensiuni sociale între grupurile sociale vulnerabile, mai ales de etnic romă, și comunităile locale sau chiar sistemul public de sănătate ca atare.

În data de 19 septembrie, a fost pus în dezbatere publică proiectul de act normativ care este destinat să aducă modificări importante în organizarea unor instituții și în gestionarea unor servicii publice. În mod specific, înființarea noii autorități la nivel național presupune de fapt comasarea ANES cu o altă agenție referitoare la victimele infracțiunilor, dar și pe de altă parte, transferul Direcțiilor Județene pentru Familie și Tineret, al Complexului Cultural Sportiv Studențesc Tei și al BTT către Agenția Națională pentru Sport. În paralel, ministerul muncii vizează și predarea Caselor de Cultură ale Studenților, fie către autoritățile locale, fie către Ministerul Educației și Cercetării.
Aceste modificări sunt prezentate de către Ministerul Muncii ca având drept scop ”consolidarea guvernanței locale, creșterea eficienței administrative și adaptarea serviciilor publice la nevoile reale ale cetățenilor, în special în domeniul egalității de șanse, tineretului și culturii.”
ANESPVITP urmează să treacă din coordonarea Primului Ministru în subordinea Ministrului Muncii, dobândind competențe extinse, inclusiv privind combaterea traficului de persoane.

Sursa: https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/7777-infiintare-anessvi

Pe fondul menținerii deficitului bugetar și al consecințelor financiare pentru o largă majoritate a cetățenilor cu venituri / pensii reduse, statutul asistentului social și medical rămâne o provocare majoră. Colegiul Național al Asistenților Sociali a evidențiat riscurile privind reducerea posturilor de asistenți sociali, în special în mediul rural, care afectează calitatea și accesibilitatea serviciilor sociale. Deficitul acestora în administrația publică locală și presiunea asupra resurselor disponibile susțin necesitatea unor măsuri urgente pentru menținerea și consolidarea personalului in acest domeniu vital. Aceasta implică, inclusiv conform CNASR, atât o revizuire a politicilor salariale, cât și sprijin pentru dezvoltare profesională.
În trecutul apropiat, schimbările asupra legislației furnizării asistenței sociale păreau să deschidă anumite perspective mai favorabile pentru însănătoșirea și creșterea calității acestor servicii. Pe fundalul derulării și a PNRR, aceste premise ar fi putut fi cu adevărat valorificate dacă generoasele fonduri puse la dispoziție prin axa destinată ”Demnități Sociale”, coordonată de Ministerul Sănătății, s-ar fi transpus în timp util cu relevanță îndeosebi pentru centrele sociale, în special căminele pentru vârstnici. Cum schimbările anunțate au rămas prevalent într-un stadiu declarativ-politic și doar birocratic, inclusiv fără o implicare a cultelor religioase, așa cum fusese agreat anterior între Guvern și reprezentanții acestora, perspectivele redresării mai ales financiare a domeniului sunt încă serios puse la încercare pentru perioada de austeritate care urmează.

Recent, printr-un comunicat de presă, dar și pe fondul demonstrațiilor și protestelor ce au avut loc în fața sediului Guvernului României, Colegiul Național al Asistenților Sociali a subliniat importanța menținerii și finanțării adecvate a posturilor de asistent social în contextul reorganizărilor din administrația publică locală, avertizând asupra vulnerabilităților generate de deficitul acestora, în special în mediul rural.
Dincolo de dificultățile deosebite cu care se confruntă sectorul public, mai ales primăriile din localitățile mici, o presiune sporită din unghi de vedere al funcționării centrelor de servicii social-medicale din mediul privat se profilează în perioada imediat următoare. Aceasta rezultă din dezechilibrul dintre veniturile în scădere ale aparținătorilor persoanelor vârstnice, cât și a reducerii pensiilor multora dintre beneficiari, ceea ce este de prevăzut să conducă la o înăsprire a dificultății funcționării acestor centre îndeosebi în condițiile sporirii cerințelor și înăspririi sancțiunilor administrative care se răsfrâng asupra managementului instituțiilor respective, indiferent că sunt coordonate de autoritățile publice locale/județene sau sunt administrate mai nou în regim non-profit de către organizații neguvernamentale de profil.

Recent, proiectul european CARES (Caregivers Advancing Regulatory Environment and Skills), finanțat prin Erasmus+, a analizat starea sistemului de îngrijire socială din sudul și estul Europei, iar rezultatele sunt o oglindă fidelă a problemelor cu care ne confruntăm și noi.
În același context, raportul a relefat câteva constatări importante, dar și direcții de acțiune pentru viitor, precum faptul că serviciile publice de îngrijire din țară sunt subfinanțate și au un deficit major de personal, mai ales în zonele rurale.
Deși fiecare țară are specificul ei, concluzia generală a Raportului este una convergentă: este necesară crearea de condiții de muncă mai bune și de mai multă recunoaștere pentru cei care au grijă de cei vulnerabili. Proiectul CARES își propune să ofere soluții concrete pentru a construi un sistem de îngrijire mai puternic și mai echitabil pentru toată lumea.

Sursa: https://www.asistentasociala6.ro/noutati/o-privire-asupra-sectorului-de-servicii-sociale-din-romania

Printr-un comunicat de presă preluat de AGERPRES, Asociația Exino informează că întreprinderile sociale / sociale de inserție deja înființate în regiunile Centru și Sud-Muntenia vor primi sprijin financiar prin schema de minimis pentru implementarea planurilor de afaceri și va fi monitorizată funcționarea si dezvoltarea afacerilor finanțate.
Totodată, în această perioadă va avea loc și decontarea sumelor aferente implementării planurilor de afaceri selectate in cadrul proiectului – 21 de subvenții de minimis pentru un număr de 21 de întreprinderi sociale /întreprinderi sociale de inserție pe baza contractului de subvenție de minimis semnat cu acestea.

Sursa: https://agerpres.ro/ots/comunicat-de-presa–658180

Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara a inaugurat public Complexul de Servicii Sociale pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ”Dr. Aurora Heim”, un proiect care aduce împreună două servicii gratuite: Centrul de zi și Echipa mobilă.
Echipa mobilă, un serviciu nou și unic în cadrul DAS, oferă sprijin direct la domiciliul persoanelor cu mobilitate redusă, imobilizate sau care nu se află în proximitatea unui centru de zi. Prin evaluări personalizate, consiliere psihologică, suport emoțional, exerciții de kinetoterapie și masaj, echipa contribuie la menținerea sănătății beneficiarilor, combaterea izolării, la creșterea autonomiei și la integrarea în comunitate. Serviciul are o capacitate de 20 de beneficiari pe zi.
Centrul de zi „Dr. Aurora Heim” își extinde activitatea și devine accesibil astfel tuturor adulților cu dizabilități de peste 18 ani, nu doar celor diagnosticați cu Alzheimer. Această transformare răspunde unei nevoi reale venite din comunitate, aceea de a oferi un spațiu specializat pentru sprijin, recuperare și integrare socială pentru adulți cu diverse tipuri de dizabilități.

Sursa: https://www.primariatm.ro/2025/09/19/servicii-sociale



Printr-un proiect derulate pe toată durata anului 2025, Euro Best Team este în plin proces de furnizare a serviciilor de instruire digitaală pentru circa 2000 de persoane în cadrul invetiției nr.6 din cadrul PNRR referitoare la digitalizarea în domeniul muncii șiprotecției sociale. Sunt oferite sesiuni de formare hibride (2 zile online, 3 zile fizic), organizate complet: platformă de învățare, materiale de curs, testare inițială, simulări, examinare și certificare.
Scopul final al proiectului constă în îmbunătățirea capacității digitale a personalului Inspecției Muncii, prin formare aplicată și logistică integrată, în sprijinul digitalizării administrației publice și al creșterii eficienței instituționale. Acesta susține transformarea digitală, e-guvernarea și oferirea de servicii publice moderne și eficiente.

Sursa: https://eurobestteam.ro/proiecte/

Recent, Ministerul Muncii a lansat un concurs de recrutare destinat ocupării a 4 posturi de experți externi, în afara organigramei, pe perioadă determinată, în cadrul Unității de Implementare a proiectului: „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate [PIDS/586/PO4/339395]”

Mai multe informații: https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/minister-2019/minister-organizare/concursuri/7783-anunt-recrutare-4-posturi-29092029

De curând, Ministerul Muncii a deschis consultările privind aprobarea procedurii de verificare a eligibilității organizațiilor neguvernamentale, care vor face vizite de monitorizare a respectării drepturilor persoanelor beneficiare de servicii sociale de tip rezidențial.
Scopul acestui proiect este de a pune în aplicare mecanismul independent de monitorizare a drepturilor, astfel încât acesta să răspundă cerințelor prevăzute de Convenția pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.
Ministerul Muncii încurajează organizațiile și pe toate persoanele interesate să consulte proiectul de act normativ și să transmită observații sau propuneri, în spiritul transparenței și al dialogului deschis cu societatea civilă.

Mai multe informații: https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/7771-mecanism-monitorizare-ong-09092025

Recent, în urma declanșării a mai multor crize și dezbateri în mass-media asupra situației îngrijorătoare din mai multe spitale publice, Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a recunoscut „importanța comunicării eficiente în domeniul medical”, considerând că restabilirea legăturii umane dintre medic și pacient este esențială pentru creșterea încrederii în sistemul medical și în serviciile auxiliare conexe. El a susținut că, în sănătate, „emoția joacă un rol fundamental în comunicare” și că această legătură trebuie fructificată pentru un „sistem de sănătate rezilient”.

Până însă ca aceste deziderate să ajungă să dobândească un „cadru legislativ clar, al educației medicale moderne și al investițiilor în comunicarea empatică”, în calitate de Partener Oficial fondator din anul 2012, împreună cu Academia Română, Catedra Internațională Onorifică „Jean BART” a declanșat un necesar Program Special de formare, consiliere, certificare și ghidaj profesional în domeniu, sub genericul „Manager & Consultant UE în Comunicare Medicală / Servicii social-medicale integrate”.
Programul este conceput în mod expres pentru a reliefa beneficiile adoptării unui stil managerial responsabil, orientat preventiv, în vederea prevenirii și combaterii situațiilor critice, a crizelor de abordare și a deficiențelor de Relații Publice, îndeosebi în relația cu pacienții, cu organizațiile lor de reprezentare, cu partenerii din sistem și, în mod prevalent, cu mass-media, care tinde frecvent să trateze doar senzaționalist, superficial și părtinitor aceste dramatice cazuri cu substrat evident nu doar administrativ, ci și politic. Ca viziune de ansamblu, demersul are în vedere Comunicarea Strategică și Gândirea Critică, instrumente vitale de reducere și contracarare a cauzelor profunde ale colapsului cvasi-generalizat din sistemul de sănătate.

Informații suplimentare și înscrieri: https://ciosuerd.houseofeurope.ro/pionieratul-empatiei-ca-reala-alternativa-in-noua-comunicare-medicala/

Programul desfășurat online este un curs care se încadrează și în conceptul Institutului UNESCO și al Comisiei Europene de tip ”lifelong learning”. Cursurile se desfășoară online, pe o perioadă de două luni, incluzând 60 de ore de curs plus consiliere personalizată live sau online (la cerere), prin intermediul unei platforme educaționale, accesibilă oricărui cursant în mod flexibil.
Participanții primesc, în urma evaluării finale, Certificat de Absolvire ”Expert UE în Managementul Serviciilor Comunitare Integrate de Asistență Socială & Medicală” cu Anexa detaliată a modulelor și modalitatea de evaluare, eliberat de Catedra Internațională Onorifică „Jean Bart” CIO-SUERD, proiect fondat de Fundația EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu INCE – Centrul de Biodiversitate „Acad. David DAVIDESCU” al Academiei Române (reprezentant al României în International Science Council, Paris).

Informații și înscrieri: https://ciosuerd.houseofeurope.ro/expert-ue-in-managementul-serviciilor-comunitare-integrate-de-asistenta-sociala/

Ne face plăcere să vă informăm despre alăturarea Asociației de Dezvoltare Durabilă și Intercomunitară ”Maria de Mangop” și a
Cabinetului Asociat CNASR Asistență Socială Elena BRÂNZEA drept Sponsori ai Mesei Rotunde Europene “Perspectivele transformării educației în România și în Regiunea UE a Dunării” (Casa Academiei Române, 17 septembrie 2025). https://ciosuerd.houseofeurope.ro/en/european-transforming-education-round-table/